joi, 6 noiembrie 2014

Cum renuntam la suzeta?

Renuntarea la suzeta se numara printre cele mai apasatoare probleme ale mamicilor cu prichindei indragostiti de acest obiect linistitor. Pacea pe care o provoaca accesoriul la cateva luni de viata se transforma, in final, in lupte acerbe cu micutul incapatanat sa o pastreze la nesfarsit. Multi parinti accepta utilizarea ei pana la aniversarea de 1 an, iar medicii recomanda intreruperea acestui obicei pana in 2 ani si jumatate. Daca situatia ta a depasit limita admisa, este momentul sa pui in aplicare metodele uzuale de abandonare a suzetei inainte ca ea sa produca efecte negative copilului.




Confortul bebelusului este o prioritate majora pentru parinti imediat dupa nastere, de aceea suzeta poate fi de un real ajutor. In timp ce unii copii se linistesc in urma leganatului si nu simt nevoia sa suga decat in timpul hranirii, alti bebelusi nu ar renunta la acest gest reflex de linistire nici in timpul somnului.

Strategii de renuntare la suzeta

Pentru a preintampina eventuale situatii-limita, cateva strategii de renuntare la suzeta ti-ar putea fi utile, daca le ai in vedere in scop preventiv. Incearca sa analizezi cu atentie daca momentul este potrivit pentru schimbare si tine cont de personalitatea copilului tau. De cele mai multe ori, calea lenta si sigura este cea mai eficienta.



Iata cateva idei in acest sens:

  • ofera-i recompense pentru ca renunta la suzeta (o jucarie deosebita, o plimbare speciala etc);

  • fa o mica gaura in tetina, insa supravegheaza-l cat timp o foloseste astfel (copilul va sesiza ca este "stricata" si isi poate pierde usor interesul);

  • inventeaza o zana a "suzetelor" care viziteaza copiii mari si le da in schimbul tetinei un cadou minunat;

  • restrictioneaza folosirea suzetei: inventeaza reguli care sa ii permita copilul sa o utilizeze doar in anumite circumstante (frecventa redusa il va ajuta sa se dezobisnuiasca);

  • stropeste tetina cu zeama de lamaie sau orice alt condiment despre care stii ca micutul tau nu il agreeaza (gustul neplacut va fi asociat in cateva secunde cu suzeta).

Imaginatia copiilor este in plina dezvoltare, ceea ce inseamna ca te poti folosi de setea lor pentru povesti si lumea fantastica in procesul de renuntare la suzeta. Cateva strategii de acest gen pot fi:

  • Spune-i ca misiunea suzetei pe pamant s-a incheiat odata cu ziua "X", astfel ca a sosit momentul sa o trimiteti impreuna inapoi in spatiu (sau in cer, pe un nor, cum preferi). Cumpara 2 sau 3 baloane cu heliu si leaga suzeta de ele, apoi mergi cu nazdravanul pe balcon sau in curte si "lansati-o" in aer. Despartirea va fi ca desprinsa din basme, fara crize nervoase sau plans.

  • Roaga-l sa faceti impreuna o fapta buna si sa daruiti suzeta unui bebelus care are mai mare nevoie de ea. Copiii sunt receptivi la acte de altruism.

  • Organizeaza "Ziua Copilului Mare", cand el trebuie sa predea oficial suzeta si sa serveasca tort sau inghetata, conform varstei.

Rolul suzetei si beneficiile ei

Utilitatea suzetei este dezbatuta acerb de specialisti si in prezent, in special de medicii stomatologi care sunt de parere ca accesoriul deformeaza bolta palatina si dentitia. Pe de alta parte, exista si specialisti care nu vad niciun pericol in folosirea suzetei pana la varsta de 2 ani. Mai mult decat atat, rolul suzetei si beneficiile ei sunt argumentate stiintific prin urmatoarele aspecte:

  • Studii medicale de specialitate au constatat ca bebelusii care adorm cu suzeta prezinta un risc scazut in fata sindromului de moarte subita a sugarului (SMSS).

  • Desi nu este un substitut pentru alaptare sau hranire cu biberonul, suzeta poate linisti un bebelus agitat dupa ce au fost incercate celelalte metode de linistire (cantecele, leganat, eliminarea gazelor etc).

  • Intretine somnul bebelusului, deoarece actul reflex prin care micutul suge suzeta il poate adormi la loc dupa ce se trezeste noaptea, chiar inainte sa deschida ochisorii.

  • Suzeta confera un sentiment de siguranta in primele luni de viata, deoarece satisface impulsul reflexului de supt, prezent inca de cand bebelusul se dezvolta in uter.

  • Suzeta poate preveni adoptarea obiceiului copiilor de a-si suge degetelul.

Riscurile utilizarii suzetei

Medicii pediatri atrag atentia mamicilor asupra faptului ca toate beneficiile de mai sus se pot transforma in dezavantaje, daca accesoriul devine un obiect indispensabil copilului mai mare de 2 ani si jumatate. Riscurile asociate utilizarii prelungite a suzetei se pot extinde in mai multe directii, de la dezvoltarea defectelor de vorbire pana la predispozitia crescuta spre diverse afectiuni.

  • Suzeta poate sa provoace infectii ale urechii medii, in cazul bebelusilor si copiilor mai mari deopotriva: un studiu a identificat o incidenta a acestei afectiuni cu 33% mai mica la copiii care nu au folosit acest accesoriu peste varsta de 1 an.

  • Folosirea suzetei in paralel cu alaptarea poate crea confuzie bebelusului (acesta poate confunda mamelonul cu tetina), ca in final hranirea sa devina un proces dificil.

  • Suptul suzetei la varste mai mari interfereaza cu dezvoltarea limbajului (pot aparea defecte de vorbire) si cu dezvoltarea danturii (dintii de sus cresc spre exterior, impingand buzele).


Prin urmare, riscurile raman la pragul minim daca renuntarea la suzeta se face la varsta normala. Dependenta de acest accesoriu se instaleaza in special daca a fost folosit ca inlocuitor pentru hranire sau atentie din partea mamei.

Un blog promovat de :http://kidmagazin.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu